Dan C. Mihailescu

Cele mai bune sfaturi despre lectura si din lectura ...
Omul chiar "aduce cartea" in viata tuturor.

Fii demn! - Dan Puric.

...cer a nu mi se scuza absenţa în condiţiile în care nu am nicio motivaţie plauzibilă :). În fond, nu contează ce-am relatat aici ( sau mai bine zis, ce nu am mai relatat) ci bucăţile de lectură cu care m-am înfruptat...

După lecturarea a trei sferturi din " Fii demn!" a domnului Dan Puric am luat o hotărâre: Bun, omul mi-era cunoscut ca scriitor ce se leagă mai mereu de religie în rândurile sale, faţă dură cu ochi blânzi. Mi-este şi ruşine să scot capul din pământ şi să mai spun ceva bun la adresa sa.

Ei bine, aici e vorba de mai mult decât blândeţea privirii: divinitatea este "implicată" la momentul potrivit, ironia fină umple sufletele pofticioase şi " pretenţioase ", sinceritatea oferă siguranţa lecturii de care toate bucăţile de hârtie scrijelite cu cerneală au nevoie, iar realitatea " reală " afişată în stare brută este cea care ne aminteste că suntem oameni, că aparţinem unei rase înzestrate cu sentimente, cuvinte şi frumuseţe sufletească.

Respect, maestre! Fii demn în continuare, pentru că ţi-ai câştigat un cititor!

Zbor deasupra unui cuib de cuci - Ken Kesey.

După o cumplită pauză în care am fost nevoită să renunţ la lecturile "de suflet", am hotărât să revin cât de cât la vechiile " vicii ".

Am găsit într-un braţ de cărţi al unei colege, una mai " strălucită " şi m-am gândit s-o adopt in următoarea săptămână. Am dus-o acasă, i-am oferit adăpost, iar ea mi-a redeschis apetitul şi mi-a redat încrederea în propriile-mi minţi.

Deşi este un roman a cărui acţiune se desfăşoară într-un ospiciu, începutul nu este exaltant sau nu reuşeşte să mă prindă îndeajuns.

Notă: Pacientul din al cărui punct de vedere este relatată acţiunea (deocamdată) trăieşte un continuu deja-vu : fiecare gest sau personaj trebuie să-i amintească de un moment din trecutul său. Sunt tare curioasă cum a ajuns acesta la ospiciu.

Şi un citat, ca idee :

" < cronicii> sunt nişte maşini cu defecte ascunse ce nu mai pot fi reparate, defecte înnăscute ori apărute după ce ani de zile s-au năpustit cu capul înainte în tot ce-i tare şi solid, încât atunci când spitalul dă peste ei, în cele din urmă, îî găseşte sângerând rugină în vreo parcare uitată. "

Notă : este cumplită teama pe care "acuţii" o poartă când îi văd pe "cronici", dar mai dureroasă e ameninţarea Sorei-Şefă, care le spune că dacă nu vor coopera, vor "sfârşi de cealaltă parte ".

Notă: Deşi mă confrunt cu un ospiciu, sunt surprinsă de faptul că fiecare pacient ştie ce are de făcut încă din primele minute ale zilei. totul este organizat şi urmează cu stricteţe nişte reguli nescrise.

La terapia de grup, întâlnim deficitul de atenţie pe care R. P. McMurphy îl tot manifestă şi dorinţa acestuia de a fi văzut de ceilalţi în maniera în care el crede că se simte. Spre exemplu: " Arăt eu a om întreg?".

Sunt încă în curs de lectură. Revin cu note cât de curând!

Hai la citit! :)

Plânsul lui Nietzsche - Irvin D. Yalom

    Aș vrea să încep prin a spune că îmi pare nespus de rău că am terminat de citit această carte. Am lungit cât am putut de mult ultimele pagini și am luat pauze când simțeam că devorez fiecare cuvânt, dar tot nu am reușit să mă opresc.
Despre carte am aflat anul trecut , când a apărut reeditarea de la Humanitas și mi-a atras atenția în primul rând datorită titlului (pentru care am aflat că ar trebui să îi mulțumim soției autorului) , dar mai important, datorită profesiei scriitorului - psihoterapeut.
M-am așteptat la o analiza credibilă, plină de semnificații, explicații ale unor fenomene psihice, ale sentimentelor în legătură cu amintirile omului și pot spune că mi-a depășit orice așteptări.
Nu știam mare lucru despre Nietzsche anul trecut , însă, influențată de lecția de la filosofie și de eseul despre sensul vieții pe care a trebuit să îl concep , m-am familiarizat într-o oarecare măsură cu filosoful înverșunat, dar măcinat de boală.
După cum explică și autorul în finalul cărții, firul povestirii din ”Plânsul lui Nietzsche”, se bazează pe unele evenimente reale , însă este o ficțiune. Unele scrisori citate sunt reale, personajele au existat si au avut contact între ele , cu mici excepții , așadar cititorul poate avea impresia unei realități cu ajutorul unui mic efort de imaginației.
Pe scurt , acțiunea se petrece în 1882 și îi are ca personaje principale pe Friedrich Nietzsche și pe faimosul medic Josef Breuer , care încearcă să se vindece reciproc de aceeași ”boală” - disperarea.
 Mai apar Lou Salome - ”capul răutăților” în roman  , Sigmund Freud - prieten și discipol al lui Breuer și mulți alții.
Scriitura este palpitantă , emoționantă și plină de detalii importante care fac trimiteri către scriitura lui Nietzsche de până la 1882.
Nu aș vrea să mai dezvălui altceva despre acțiunea cărții pentru că i-aș strica savoarea și posibilii cititori și-ar pierde entuziasmul descoperirii.

Cărți ale aceluiași  autor pe care doresc să le citesc : ”Minciuni pe canapea”  și Soluția Schopenhauer.
Pentru cei interesați există și un film : When Nietzsche Wept (2007) , pe care însă nu vi-l recomand. E lipsit de profunzime, trece cu atâta superficialitate peste detalii încât nu poate fi decât un film de mâna a doua. Nu vă deranjați să vedeți filmul dacă ați citit cartea. Nu merită.

Pentru crearea unui ambient propice lecturii , mi-am editat un mic ajutor , pentru cei interesați (pentru o mai bună calitate a fotografiilor , le puteți căuta, separat, legate de numele fiecărui personaj) :

Legendă (de la stânga la dreapta )
-Nietzsche, Paul Ree , Lou Salome
- Lou Salome
-Anna O.
-Anna O.
-J.Breuer
-Freud
-Nietzsche
-Paul Ree
Unele imagini apar descrise și în carte , iar altele ajută la imaginarea unor scene.

Spor și o seară plăcută în compania cărților care vă înconjoară !

Scândurica. Dan Miron.

Lucrurile bune vin când te aştepţi mai puţin. Exact aşa mi s-a întâmplat cu această nouă "gură de aer". Tovarăşa mea de lecturi, Silv, mi-a deschis apetitul de a ne face o bucurie, un braţ de cărţi care să ne încălzească toamna ce urma să vină. Am aşteptat cu sufletul la gură după ele şi nu mică mi-a fost mirarea când am început să răsfoiesc una dintre "micuţe".

despre "Scândurica" este vorba.

Incipitul nu este neapărat în forţă, dar este destul de bine structurat încât să-ţi menţină pofta de lectură şi să te rupă de toate celelalte.

Cristiana, majora din zilele noastre, având probleme normale cu care se poate confrunta un adolescent, trece printr-o etapă de iniţiere, care în final are un impact dur asupra ei, asupra personalităţii acesteia.

Ideea de bildungsroman a acestei cărţi m-a provocat să parcurg alături de Scândurica toate etapele prin care încearcă să devină CEVA.

finalul are o întorsătură neaşteptată, Scândurica ajungând "o artistă", aşa cum probabil şi-ar fi dorit.

recomand citirea acestei cărţi în compania unui butoi de cafea, un kilogram de ciocolată şi perini multe de susţinere a gâtului, pentru că în momentul lecturării primului rând, este imposibilă oprirea.

Deci, hai la citit! :)

Numele mierlei - Radu Pavel Gheo

Pe scurt, încă o dorință împlinită.
 Am găsit o carte a lui R.P.G pe care am putut să mi-o permit și pe care am savurat-o cu plăcere.
Ca să răspund uneia dintre întrebările ascunse prin texte : Da, există scriitori români și eu împreună cu celelalte cititoare de pe acest blog îi redescoperim la fiecare lectură.
”Numele mierlei” mi-a adus oarecum aminte de primele lecturi din R.P.G (”Românii e deștepți” sau ”Adio, adio patria mea, cu î din i..”), dar mi-a părut o exagerare (sau nu?!) a obiceiurilor pur românești care aduce un plus de umor fiecărei povestioare. Textele sunt grupate în cinci părți și ajută cititorul să observe legătura dintre ele.
O lectură spumoasă , care curge repede datorită simplității cu care e scrisă și atinge punctele ”forte” ale mondenității, politicii și altor categorii vizate.
Numai bună pentru după-amiezi ploioase, servită cu un ceai (sau o ciocolată fierbinte ) dar și pentru orele în care profesorii nu se obosesc să vină la clasă.
Dintre toate povestioarele am câteva preferate :
- Din jurnalul unui diplomat de carieră (pentru ingeniozitate)
- Mitocănia salvează România (pentru că am cunoscut oameni care gândesc așa)
-Pregătiri de nuntă (pentru că... mă regăsesc într-unul dintre personaje, n-am să spun care)

 La citit, înainte !

Dilăr pentru o zi - Andrei Ruse (în interpretarea mea)

La așa carte , așa recenzie - Recenzia prin sms:  S și A.a


S: băi tocmai am citit capitolu ăla colții, cu shaorma, carne, Madagascar.M-am spart la final :))))))
-am înțeles. - ce-ai înțeles? - că-mi iau shaorma și o mănânc dincolo. Genial.
A.a: daaaa, dar stai așa că asta nu-i nimic :)) prepare yourself :d
S: Bă lasă-mă că m-am cam plictisit la tripurile lui, unu două mai faine.Prea lungi.Și acuma faza asta m-a dezmorțit. funny rău. Ca un banc sec.
A.a: Mie mi-au plăcut tare tripurile. Să vezi când intri in capitolul cu șarpele :d nu mai zic. gata
S: Nu mai zice. Tu ce-nvârți?
A.a:Am găsit un kinder stingher prin frigider și îi țin companie. :d
S: :)))) te-ai tripat :))))
A.a : Nu. N-am fumat decât un MB :))))


Am ales o variantă mai originală de a vorbii despre ”Dilăr..” în speranța că voi scutura ceva creiere de praf. Probabil va fi mai interesant de citit decât o recenzie ca la carte. Restul detaliilor despre ”poveste” le găsiți oriunde pe net.
Poftă la citit ! 


P.S : în onoarea acestei cărți am revenit la o veche pasiune. nu, nu e cea la care probabil vă gândiți: e BoB Marley (Get up , stand up)

Anomaaalii. Joey Goebel

10 lei - LibHumanitas

Cu toții ne simțim la un moment dat neadaptați, excluși, nedreptății din cauza aspectului nostru, judecați la prima vedere, dar probabil că puțini dintre noi se adună și formează, să zicem, o trupă rock. Ei bine, protagoniștii acestui roman , au avut destul curaj să își înfrunte temerile , să încalce orice reguli și să-și urmeze visele. Personajele, având trăsături diferite față de orice tipologie la care ne-am putea gândii, au darul de a transforma o poveste ce poate părea banală, într-o tragi-comedie de zile mari. Scris din perspectiva fiecărui personaj, dar curgând pe un fir logic, romanul este captivant, ușor de citit. Surprinzând substraturile oricărei societății și conturând în jurul celor 5 reprezentanți viața de proscriși pe care trebuie să o suporte înfruntând convențiile unei comunități nepregătită să îi accepte. Nu mi s-a părut că ar semăna cu vreo carte pe care am citit-o până acum și mă bucur că am avut inspirația de a o cumpăra. Preferatul meu este Luster. Mă regăsesc oarecum în nebuniile lui și îi înțeleg monologurile de la cursele de câini. Merită lecturată măcar odată în viață pentru că nu se știe niciodată ce putem învăța dintr-o aventură plină de decizii și consecințe.
Așa că să aveți spor în orice activitate aveți ! Zi bună !

Despre ce se mai scrie..sau cum se mai scrie.

Se pare că nu au fost dezbătute toate ideile de cărți, deși credeam că nimic nou nu se mai poate scrie ci doar reinventa, iată că am găsit pe cineva să mă surprindă. Colindam pe internet când am descoperit site-ul webcultura. Iată ce mi-a sărit în ochi :


Vă mai aduceți aminte primul SMS pe care l-ați primit? Probabil că nu. Ei bine, Tracey Moberly și le aduce aminte pe toate. Și aceasta pentru că a salvat fiecare SMS pe care l-a primit vreodată din 1999 încoace. Iar asta nu este tot: cele aproximativ 60.000 de SMS-uri adunate în decursul timpului au fost strânse în Text Me Up!, o carte apărută în librării săptămâna trecută

Text Me Up! este o carte autobiografică. Povestea începe în Manchester – când Tracey se trezeşte în rolul de părinte singur, după divorțul ce a urmat unei relații tumultuoase – și urmărește povestea vieții ei și a oamenilor pe care i-a cunoscut, prin intermediul SMS-urilor. O poveste care, plecând din Manchester, ajunge în Londra, Moscova, New York şi Haiti, la granița dintre culturi, mainstream, muzică şi artă.

sursa : webcultura

Nu, eu nu imi mai aduc aminte care a fost primul meu sms primit. Probabil a fost unul în care eram avertizată că intru în perioada de grație. Dacă cineva dintre cititori își amintește primul sms , este liber să-l împartă cu noi.

Până vom vedea această carte și în România, spor la textuit !

De la Fulga la Sorescu si invers

Asa, se pare ca eu sunt cea mai lenesa de aici sau doar tipa care pe vara e exilata la tara, unde facand o paranteza e mult mai bine cand afara sunt 40 gdrade C, dar unde nu am net.
Probabil ati auzit de sau ati citit "Iona" de Marin Sorescu,piesa plina de filosofie asa cum insusi autorul sustinea. Poate un citat scurt si usor de retinut ar fi mult mai bun "Ce moarte lunga avem[...]" poate unul relevant pentru noi toti cand dam de greu ar fi"-(Cautand in jur.) Daca ar fi vreo sticla goala pe-aici, as scrie un biletel, l-as pune inauntru si l-as lansa pe mare. -Mama-as scrie- mi s-a-ntamplat o mare nenorocire.- (Rugator, exaltat.)Mai naste-ma o data!- Prima viata nu prea mi-a iesit ea. Cui nu i se poate intampla sa nu traiasca dupa pofta inimii? Dar poate a doua oara...-Si daca nu a doua oara, poate a treia oara. Si daca nici a treia, poate a patra oara. Poate a zecea oara. Tu nu te speria numai din atata si naste-ma mereu.(Pauza) - Ne scapa mereu cate ceva in viata, de aceea trebuie sa ne nastem mereu [...]". Aceasta piesulita e poate mai usor inteleasa dupa ce veti fi citit mai intai "Moartea lui Orfeu" de Laurentiu Fulga, carte pe care probabil ati citit-o sau sau de care ati auzi. Aici unul dintre pasajele prezentate de autor ne ofera si o altfel de viziune asupra Vietii de Apoi , cum sufletele nu sunt chinuite de cine stie ce draci ci doar si petrec eterniatea impovarati de pacatele primei vieti. Si aici probabil ca este mai bine reliefat citatul din "Iona"-''Ce moarte lunga avem[...]" .